Dracones (lup)

[Arcadet]

Episodul 14 : Flăcările albe ale Limanului




Flacăra din noi

e altfel decât o arată cuvântul.

Focul nostru nu se stinge

în serile când bate vântul.

Scânteile care se înalţă

din aşchii lemnoase ce mor,

se ţin de oiştea cerului,

în bătaia vântului rătăcitor,

printre cuvintele albe,

care răsucesc încet-încet

spirala timpului înţelept,

către inima noastră şi-un sfert...

Flacăra din noi

e altfel decât o presimte instinctul;

clipă peste clipă,

înălţăm din tăceri, un ziggurat

peste temeri de care, trecutul

încă nu a scăpat.

Suntem timp, prin care venim

şi ne strecurăm spre apus,

printre nelinişti frivole

şi adevăruri clare ce-am spus...

Suntem lupi şi ştii bine

că focul alb, ce arde în noi

e altul, cu totul altul,

decât focul albastru, ce vine...

[Arcadet]

Episodul 15 : Uneori, lupii tac...





Îmi stau gândurile lipite de secunde,

ca urme de grafit,

brumate între falduri moi,

cu umbre tremurate pe margini.

"Intră!"- mi-ai spus deschizând larg uşa

şi aroma de scorţişoară

se lipise de nările mele,

respiram între flux şi reflux

şi-mi uitasem ochii deschişi în arşiţa ta,

iar acum ardeau,

amintindu-mi de ploi torenţiale

şi de vânturi albe...

ca un lup aş fi hăulit,

dar nu simţeam durere,

nici de surâsuri n-aveam putere,

nici ceruri ciobite nu se deschideau...

nu, nu voiam să păşesc

dincolo de prag,

în galeria aceea atât de simetrică

şi rece.

Portetele acelea cu ochi vii,

îmi asaltau auzul cu şoapte ironice,

nu voiam să le-aud,

nici să trec printre ele..

Lumea ta

cinică şi neînţeleasă

mă lovea perfid, de departe,

îmi sfărâma tăcerea

în scântei albastre

şi eu mă topeam,

mă prelingeam greoi, dureros,

în palma destinului,

lăsând urme argintii

de grafit,

până în umbra străvezie

a cuvintelor pe care, azi,

vreau să ţi le tac...