Răspuns la subiect
Pagina 3 din 4 PrimulPrimul 1 2 3 4 UltimulUltimul
Rezultate 21 la 30 din 32

Subiect: Dracones (lup)

  1. #21

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 7 : Nocturnă cu lună plină şi-un cadet auto-ironic


    Trecuse binişor de miezul nopţii,

    Sus - lună plină, jos, în iarbă,

    Cu arcul părăsit în voia sorţii,

    Stă tolănit un brav Cadet.



    Luptase cu piraţii şi tâlhării,

    A stat pe calu-i prins în chingi,

    În lupte-alăturea cu generalii,

    Trecând prin foc şi pară pe wikingi,



    S-a străduit mereu să facă pace,

    În colţul lui romantic de Liman,

    Să facă orice lucru, cum se face,

    S-aprindă focuri, ca un piroman



    Şi astfel insula să-i meargă înainte,

    Dar mai ales, pe lângă toate-acestea,

    S-a străduit - cu drag - să pună în cuvinte

    Viaţă haitei, să spună lupilor povestea...



    Se va vedea ce-a învăţat şi ştie

    De când era lupan şi n-avea colţi:

    Haita trăieşte şi respiră - ESTE VIE,

    Sub ale codrului 'nverzite bolţi.



    Şi tot ce azi i-adună laolaltă

    Nu-i existenţa strictă-n trup,

    În blană gri, în coamă înfoiată,

    În şfichiul cozilor de lup...



    Cât, mai ales, e-n urletul cântat lupeşte

    În care-auzi cum clocoteşte viaţa

    Şi în salutul lor, ce uneori uimeşte,

    Când spun în orice clip'-a zilei: "Neaţa!"



    La toate-acestea se gândea Cadetul,

    Care, departe de a fi un pustnic,

    E-ntr-un război tăcut cu internetul...

    S-atunci i se ivi un gând năstruşnic:


    Cei ce-au dansat cu lupii-au luat un Oscar,

    (Dansând doar pe ecran şi nu sub cerul auster)

    Cadetul, de s-ar face-al haitei cronicar

    Nu s-ar învrednici măcar de-un Pulitzer?


    Desigur, trebuie s-o spun de la-nceput,

    Că asta-i doar o glumă de Cadet imberb...

    Simţul umorului, la lupi, e înnăscut,

    Iar auto-ironia acrişoară, le e verb!

  2. #22

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 8 : "Pipa time" aniversar


    Ziua se trezeşte căscând larg,
    aşteptând, poate, un semn
    de nouă îmbiere la somn,
    zăbovind încă, între orizonturi aprinse
    se întind din toate încheieturile zării,
    Străzile îmbracă tăcerea pe dos,
    buimăcite de micile gesturi matinale,
    stau larg răvăşite,
    ca două braţe deschise
    la intersecţia nopţii, cu vara pe sfârşite.
    Zici: "Neaţa!", surâzi
    şi dimineata începe, ca-ntotdeauna...
    un basm în haine de stradă,
    cu sfârâitul cafelei în ibric
    şi cuvinte banale, aruncate în cană.

    În faţa ferestrei, o bancă de piatră
    şi copacul roşu ce-aruncă umbre mărunte
    ritmând din frunze
    o sonata în tempo andante,
    un timp împărţit cu lumea,
    un surâs nesfârşit, uitat în oglindă.
    Afară e totul ca şi cum...
    înăuntru, trezită şi atentă
    stă jivina ce-şi are acolo, sălaşul.
    Gustul amărui de cafea şi tutun,
    - "Pipa time", spui tu -
    ca-ntr-un labirint răsucit între degete,
    se pierde-n rotocoale de fum,
    de la buzele tale - pecete pe vorbe,
    până la ultima sorbire-a licorii.

    Vechilor mei cunoscuţi,
    nu le-aş fi spus nimic într-o astfel de zi,
    ascunzând sub piele munţi de silabe;

    Celor ce abia azi mă-ntalnesc,
    le pot spune adevărul gol-goluţ:
    că am undeva - toţi cei din haită avem! -
    pe-aproape de inima, un loc
    în care cuvintele trezesc ecouri vătuite,
    emoţii vechi,ce-s hrana predilectă
    a lupului ce-şi are acolo sălaşul...

    Iar ţie, ţie nu ştiu ce să-ţi spun...
    ai putea spune că-i joc,
    da-i mai mult;
    ai crede că-i iluzie, dar nu-i toată...
    Turme întregi de îndoieli ţanţoşe
    au trecut pe sub arcul nerostirii
    de când...

    Să ne fii cum ne eşti, doar atât!

  3. #23

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 9 : Matematici lupeşti şi poezie



    Am în vedere câteva funcţii , o spun deschis,

    cam desprinse de realitate ,visătoare şi romanţioase ,

    ca şi cum matematica cea lucidă şi bărbosul Pitagora,

    nu le-ar fi părinţi, ca la carte .

    Unele au rămas , modeste, funcţii de gradul întâi...

    dar câteva , mai răsărite,au obţinut brevet de gradul doi,

    având dreptul, cu totul excepţional, la două necunoscute

    (de parcă ai certitudinea că te poţi descurca mai bine

    cu două necunoscute, când şi una pare a fi prea mult !) .

    Îşi etalau argumentele în ipoteze fanteziste ,

    făcând aluzii transparente la tot felul de teoreme ,

    se complăceau în calcule sofisticate, care determinau

    în cunoştinţă de cauză, intervale aiuristice şi valori ,

    cu frunţile încruntate, mărunţind între dinţi, îndesat ,

    termeni fără nici o legătură cu problema în cauză,

    fără legătură cu matematica, mama lor bună !

    Necunoscutele, săltăreţe ca un paner de cireşe ,

    răsturnat pe iarbă, în livadă, se ascundeau ,

    chicotind năstruşnic, nu prea voiau să ţină cont

    de limite şi intervale, dădeau să se ascundă

    pe pagina cealaltă, sau în spatele unui egal ,

    dar sfârşeau de fiecare dată, aşezate cuminţi ,

    sub teroarea logică a câte unui raţionament ,

    implacabil şi inflexibil mânuit cu intransigenţă ,

    de câte o minte genială, un fel de rara avis ,

    fără uimiri radicale, dar având ochelari cu dioptrii

    atât de încăpătoare, că aveau loc acolo câteva constelaţii ,

    plus drumul de la Pământ la Luna , dus-întors !

    Deci, cum spuneam, necunoscutele cuminţite ,

    se înşiruiau după reguli, etalandu-şi valorile ,

    dar credeţi că asta le mulţumea pe divele funcţii ?

    Nici vorbă ! Ţineau morţiş să li se traseze ,

    după moda vremii, câte unul sau două grafice,

    faţă-profil , în care să se vadă, să se ştie de către toţi

    care le este frumuseţea ascunsă, că veni vorba ,

    la prima vedere , păreau cam anoste şi puţin triste ...

    Se determinau coordonate precise şi unice,

    imposibil de confundat, asemeni unor amprente ,

    care descriau , în linii ascendente, oblice sau

    descendente, profile admirabile, trăsături alese,

    nişte diagrame sublime ale funcţiilor ...adevărate portrete !


    Asta logica haitei, a lupilor cu I.Q.matematic,

    dar dacă te îndepărtezi doar un singur pas

    şi laşi lupul din tine să zburde, sistematic,

    dacă priveşti printre genele lăsate uşor ,

    vei vedea că aceste grafice esenţiale ,

    seamănă izbitor cu bătăile unei inimi ...de lup!
    Ultima modificare făcută de Arcadet; 10.09.2016 la 17:42.

  4. #24

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 10 : Scrisoarea autumnală a colonistului devotat

    Iubito,


    Ai zis să-ţi spun când simt că a venit vremea,

    când s-o îngălbeni salcâmul din fundul grădinii

    şi s-o'mbrăca-n rugină arţarul de la stradă...

    Ai zis să-ţi spun tot ce nu silabiseşte-a vară,

    tot ce nu urcă seva-n frunze, tot ce usucă,

    tot ce ne doare, indulcindu-ne greul cu parfumuri,

    cu arome şi ritmuri... cu toamnă!

    Na, că-ţi spun: Azi nu te mai iubesc,

    fin'că nu mi-ai tricotat mănuşi, fular şi fes

    iar azi-noapte m-ai lăsat să mă dezvelesc

    şi-aşa m-ai uitat! Dormeam, n-am avut de ales...

    Şi-acum, pe unde umbli? Păi, cum se poate?

    Ai plecat şi-ai uitat sau n-ai vrut să pui apă

    (iar asta, să ştii că m-a supărat de moarte!),

    la straturile de pătrunjel, de gulii şi de ceapă.

    Ţi-ai zis că, oricum nu mai contează, e toamnă,

    în câteva zile va trebui să le strângem,

    până şi stolul de stârci o să plece, chiar aşa...!

    Da' de ce şi tu ai plecat odată cu vara?

    Iubito, zici că nu vrei să te mai întorci acasă?

    De loc...pan'ce nu-mi bag minţile-n cap

    şi promit c-am să vin la timp, seară la masă,

    că devin şi eu chibzuit şi pun bani la ciorap?

    Nu pot crede că vrei să mă las şi de joc,

    asta-i prea mult, chiar şi pentru tine!

    Promit tot ce vrei tu, nu glumesc deloc,

    doar de colonizat nu mă las,fie ce-o fi...o să fie bine!

    Hai, ştiu că glumeşti, ai plecat doar până-n piaţă,

    supărată că nu m-am trezit... ştii doar şi tu

    c'am stat imobil şi cocoşat la taste, până-n zori...

    am dat de furcă tălharilor, piraţilor şi-am jurat

    să nu las să-mi scape niciun "excelsior"!

    Ei, iubito, când vii, vreau să-ţi spun neapărat,

    tot ce tu mi-ai cerut. N-am uitat, nu mă eschivez, uite:

    E toamnă, te iubesc peste poate, chiar dac'ai plecat,

    da' până te-ntorci, ce să fac?...colonizez!
    Ultima modificare făcută de Arcadet; 27.09.2016 la 13:43.

  5. #25
    Avatarul lui eugenemeric
    Data înscrierii
    02.09.2013
    Locație
    Galati / Romania
    Posturi
    19
    Lume
    Limanul cu stejari
    youtu.be/MI1uNWx0n0s

  6. #26
    Avatarul lui eugenemeric
    Data înscrierii
    02.09.2013
    Locație
    Galati / Romania
    Posturi
    19
    Lume
    Limanul cu stejari
    Si-am zis verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    si-am zis para de un mar,
    minciuna de adevar,
    si-am zis pasare de peste,
    desclestare de ce creste,
    si secunda-am zis de ora,
    curcubeu de aurora,
    am zis os de un schelet,
    am zis hot de om întreg,
    si privire-am zis de ochi
    si ca-i boala ce-i deochi.
    Frunza verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    ca am zis doar un cuvânt
    despre întregul pamânt,
    si de bine-am zis de morti
    si de sase-am zis la sorti,
    si am zis unu de doi
    si zapada de noroi,
    si am vrut sa fac cu gura
    focul ce-l facea arsura
    ca n-am fost trezit, ca dorm
    pe un cal cu sa de domn,
    alergând pe-un câmp de noapte,
    de la unu pân’ la sapte -
    de la sapte pân’ la zece
    mi-a cazut o viata rece,
    de la frunza pân’ la umbra
    mi-a cazut o viata dubla
    ca pamântul si cu luna,
    noaptea când stau împreuna.
    Si-am zis verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    pe care ma tin calare
    cu capul la cingatoare,
    cu calcâiul la spinare
    si cu ochiul în potcoave,
    si cu inima-n silabe
    de ma duc mari, ma duc
    ca toamna frunza de nuc,
    ori ca iarna frunza alba
    de la floarea de zapada…
    Frunza verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    potcovit pe luna plina
    cu miros de la sulcina,
    înhamat pe soare plin
    tot cu miros de pelin,
    si tinut de gât cu mine
    tot în dragoste de tine,
    ca mi-a fost crescut pe umar
    de din doi în doi un numar,
    tot din trei în trei o iarba
    si din patru-n patru-o salba,
    si din cinci în cinci un pom,
    si din sase-n sase-un om.
    Frunza verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    vad în fata mov si verde,
    coloarea care ma perde,
    corcov vad cu veselie,
    coloarea ce nu se stie,
    mai aud si-un sunet sus
    care nu a fost adus
    în timpan de oameni vii,
    în a fi si a nu fi,
    când îmi cade umbra lunga
    pe sub ochii grei cu punga.
    Si-am zis aripa de pene
    ca sa zbor cu ea prin vreme,
    si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
    si-am zis pom ca sa zic scânduri,
    si-am zis nord ca sa zic suduri
    si dulceata ca sa sudui,
    si-am zis inima la piatra
    si cântec la tot ce latra,
    si potcoava
    la octava,
    si uscata la jilava,
    tot le-am potrivit pe dos
    pe un fluieras de os,
    din osul de la picior
    care-mi cânta cu fior,
    si din osul de la mâna
    fluierând o saptamâna,
    din osul de la arcada
    recea lumii acolada
    peste doua oase mari
    unde stau ochii polari.
    Si-am cântat din coasta mea
    din vertebra ca o stea,
    de-a-ncalecare pe-o sa,
    pe o sa de cal maiastru,
    foaie verde de albastru.

  7. #27

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 11 : Suntem

    Suntem lupi în haite de ceaţă,

    sure stânci afumate

    răsturnate-n nisip,

    solitare,

    suntem stele neluminate,

    cu priviri negre,

    căutătoare...



    Suntem lupi cenuşii ori negri

    ca nişte nopţi netrăite,

    suntem tăceri albe,

    asurzitoare

    şi suntem, când vrem, vise nedormite,

    aripi fără zbor,

    căzătoare...



    Suntem lupi în credinţă,

    cu uitate săruturi uscate,

    rătăcite-n nisip,

    fără ierni, fără ploi,

    suntem lupi, suntem stânci afumate,

    Bărbosul ne ştie pe toţi

    că-i şi el, tot un Lup

    şi ca noi, el îşi trage din Timp

    toată vlaga...



    Suntem lupi tu şi eu,

    ea, el, toţi...

    Viaţă ne curge prin vene,

    Timpul nu ne atinge,

    ba, mai mult,

    urlă, când luna e plină,

    alături,

    cu noi, fără noi...



    Suntem lupi,

    cine poate, pătrundă-se de cuvânt:

    Suntem lupi,

    suntem ochiul furtunii,

    suntem noi şi nimic mai mult,

    alteori, ca acum,

    suntem lupi... şi-atât!
    Ultima modificare făcută de Arcadet; 25.09.2016 la 21:09.

  8. #28

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 12 : Dorinţă după miezul nopţii


    Vântul,

    aripile, zborul, cioburi sărate

    cât toate clipele,

    vârtejul de frunze uscate, dorul,

    mă urcă, mă poartă cu hohot

    de îngeri căzuţi în noroi

    şi daţi la o parte,

    o mie...

    Cuvântul

    închis în silabă

    îţi neagă cărarea,

    te strigă, te-alintă, te-ncuie

    în sângele-n clocot,

    în vinul cu dopul de ceară,

    în rana căpruie...

    Mai vreau inc-o viaţă,

    o vreme, o oră

    din toamna asta amară

    ce, dulce mă-nhaţă,

    mă soarbe flămândă, muşcând

    carnivoră...

    Mai vreau un alt timp,

    din timpul meu rupt,

    o clipă-copilă, o umbră de gând,

    să-mi las căpriorii

    şi lupii în voie,

    să zburde sub cetini,

    să s-ascundă pândind...

    şi ploaia să-mi cânte în şoapte,

    pe casă, la sat,

    să-mi târâie greieri - prieteni

    de-o singură noapte,

    iar tu să-mi fii munte şi vis...

    şi păcat...
    Ultima modificare făcută de Arcadet; 27.09.2016 la 13:40.

  9. #29

    Data înscrierii
    13.03.2016
    Posturi
    15
    Lume
    Limanul cu stejari
    Episodul 13 : Se stinge septembrie


    Se stinge septembrie-ncet,

    dimineţile se-ntorc

    mereu cu-n minut mai târziu,

    cât încă dormim,

    visând în secret

    cum egrete albe zboară peste noi,

    graţioase, dansând pe istmuri de aer,

    lunecând uşor, din visul meu,

    într-al tău...

    Primul act stă să-nceapă,

    cu genele tale tremurând în lumină,

    cu umbra răsfirată a degetelor mele,

    filigran jucăuş

    pe peretele dinspre răsărit

    al inimii...

    Se stinge septembrie,

    fluturări arămii dorm duse prin arţari,

    am rămas numai noi

    şi-o păpădie uitată-ntre paginile cărţii

    ce-o citeam împreună,

    în ierburile uscate de soare,

    toată vara...

    Atât ni-i de bine,

    de-albastru, de dulce-amărui...

    atât ni-i de toamnă, atât ni-i de vis,

    atât ni-i de dor

    de nespusa din gândul de ieri,

    dar uite, iarăşi ne strigă din ierburi,

    tăcerea

    şi septembrie-i stins...

  10. #30
    ioana33
    Guest
    va salut generatie in blugi!

Răspuns la subiect

Permisiuni postare

  • Nu poți posta subiecte noi
  • Nu poți răspunde la subiecte
  • Nu poți adăuga atașamente
  • Nu poți edita posturile proprii

Ubisoft utilizează cookie-uri pentru a se asigura că dvs. beneficiați de cea mai bună experiență pe site-urile noastre. Prin continuarea utilizării acestui site, vă exprimați acordul cu privire la aceste cookie-uri. Găsiți mai multe informații în secțiunea politica de confidențialitate.