Isi linge puii, lupoaica sura, cu limba calda, inchegata
de sangele sorbit aseara sub luna-n ceruri atarnata...
Sub pantecul ei slab, invata puii, mirosul sangelui baut...
si-a se feri de oamenii padurii, de pasul lor necunoscut.
In haita lupilor tehui, desprinsi din gerul altei lumi,
puii-si incep prelinsa viata, la gura unei vagauni.
Ninsoarea alba, sclipitoare, s-asaza-n coama celui mic,
iar lupul cel batran, cu blana sura, se lasa-n voie, adormit...
adulmeca in aer, lupii tineri, in gerul aspru, plumbuit
si spaima lumii se aduna intr-un cosmar nemarginit...
Puii satui viseaza lapte sub pleoape-nchise-n somnul lin,
iar mama lor, ranita-si stinge-un tremur, murind putin cate putin...
Fiorul fricii le incinge ceafa si-un zgomot aspru, rece, teapan,
aduce in bataia seac'-a pustii, o cruce alba de mesteacan...
Puii ingana-n scheunat a spaima rea si a durere,
iar mama lor ii ocroteste cat inca mai e-n ea putere...
Deasupra-i groaza si urgie... si vijelii de nepatruns
se-abat pe haita adormita, pe puii mici cu ochii ninsi...
Intre peretii vagaunii, incepe iar eterna panda;
lupul batran, inca se mira de mama stoarsa si plapanda.
Se-ncrunta luna ucigasa - lupoaica se ridica. Geme.
Vegheaza oamenii din satul ascuns in vale, prin troiene.
Departe-n marginea padurii, printre mesteceni inghetati,
luptandu-se cu gerul aprig, se-aduna ceata de barbati
ce-si cheama-n aburii de votca, cu glas soptit in noapte, cainii...
Cu arme prinse in curele, se bucura pe rand stapanii
trecand plosca, din mana-n mana. Cainii se trag de langa foc,
gata sa incolteasca haita si prin zapada isi fac loc.
Lupanii tineri stau in mijloc, batranul lup, cu blana uda si urland,
se mira iar, ca puii vor sa suga, sub burta mamei, lacrimand...
Cainii cei rai, cei mari, cei negri, adulmeca-n cararea troienita
urme de lup, de carne cruda si de duhoare-ncremenita,
se strang incet in jurul haitei, de urlete vazduhu-i plin...
lupul batran nu se mai teme, si-asa, mai sta-ntre ei putin !...
Cu ochi ce au vazut prea multe se-arunca in a gerului suflare,
apuca-n colti o beregata, in timp ce moartea-n el rasare.
Mai are timp doar sa se mire de oamenii ce stau deoparte
si resemnat, se lasa jos, alunecand in blanda si eterna moarte...
In coltii vii si ascutiti, trup dupa trup, suflarile se curma,
spre luna cruda isi rastoarna, supusi, privirile din urma...
lupoaica-mama moare-ncet, cu puii mici in jurul ei,
prea slabi sa fuga spre padure, prea speriosi de cainii rai,
prea mici, prea cruzi si ragusiti in plangerea lor tanga,
insa in spaima lor, prea vii si prea flamanzi ca sa o planga...
In gerul alb, tarziu, de iarna, mor lupii tineri, secerati
si urletul amar se stinge, se curma, in ochii lor incetosati.
Un vanator spatos, cu barba, mai bea din plosca, multumit,
se uita-n juru-i ridicand din umar, isi sterge fruntea, obosit...
Se duce-n nepasarea lui semeata spre steaua miezului de noapte,
in urma lui, innegurata, padurea-si plange lupii dusi in moarte...
Printre mesteceni de-argint, grei de zapada si de ani,
stau tremurand, uitati de tot si toate, puii de lup ramasi orfani...
Catrina, din neamul Sufletelor ratacite.
Răspunde cu citat
.... Catrina esti foarte talentata , ma bucur si sunt mandru ca sunt coleg cu tine ^_^
