-
Episodul 14 : Flăcările albe ale Limanului
Flacăra din noi
e altfel decât o arată cuvântul.
Focul nostru nu se stinge
în serile când bate vântul.
Scânteile care se înalţă
din aşchii lemnoase ce mor,
se ţin de oiştea cerului,
în bătaia vântului rătăcitor,
printre cuvintele albe,
care răsucesc încet-încet
spirala timpului înţelept,
către inima noastră şi-un sfert...
Flacăra din noi
e altfel decât o presimte instinctul;
clipă peste clipă,
înălţăm din tăceri, un ziggurat
peste temeri de care, trecutul
încă nu a scăpat.
Suntem timp, prin care venim
şi ne strecurăm spre apus,
printre nelinişti frivole
şi adevăruri clare ce-am spus...
Suntem lupi şi ştii bine
că focul alb, ce arde în noi
e altul, cu totul altul,
decât focul albastru, ce vine...
-
Episodul 15 : Uneori, lupii tac...
Îmi stau gândurile lipite de secunde,
ca urme de grafit,
brumate între falduri moi,
cu umbre tremurate pe margini.
"Intră!"- mi-ai spus deschizând larg uşa
şi aroma de scorţişoară
se lipise de nările mele,
respiram între flux şi reflux
şi-mi uitasem ochii deschişi în arşiţa ta,
iar acum ardeau,
amintindu-mi de ploi torenţiale
şi de vânturi albe...
ca un lup aş fi hăulit,
dar nu simţeam durere,
nici de surâsuri n-aveam putere,
nici ceruri ciobite nu se deschideau...
nu, nu voiam să păşesc
dincolo de prag,
în galeria aceea atât de simetrică
şi rece.
Portetele acelea cu ochi vii,
îmi asaltau auzul cu şoapte ironice,
nu voiam să le-aud,
nici să trec printre ele..
Lumea ta
cinică şi neînţeleasă
mă lovea perfid, de departe,
îmi sfărâma tăcerea
în scântei albastre
şi eu mă topeam,
mă prelingeam greoi, dureros,
în palma destinului,
lăsând urme argintii
de grafit,
până în umbra străvezie
a cuvintelor pe care, azi,
vreau să ţi le tac...