-
Episodul 7 : Nocturnă cu lună plină şi-un cadet auto-ironic
Trecuse binişor de miezul nopţii,
Sus - lună plină, jos, în iarbă,
Cu arcul părăsit în voia sorţii,
Stă tolănit un brav Cadet.
Luptase cu piraţii şi tâlhării,
A stat pe calu-i prins în chingi,
În lupte-alăturea cu generalii,
Trecând prin foc şi pară pe wikingi,
S-a străduit mereu să facă pace,
În colţul lui romantic de Liman,
Să facă orice lucru, cum se face,
S-aprindă focuri, ca un piroman
Şi astfel insula să-i meargă înainte,
Dar mai ales, pe lângă toate-acestea,
S-a străduit - cu drag - să pună în cuvinte
Viaţă haitei, să spună lupilor povestea...
Se va vedea ce-a învăţat şi ştie
De când era lupan şi n-avea colţi:
Haita trăieşte şi respiră - ESTE VIE,
Sub ale codrului 'nverzite bolţi.
Şi tot ce azi i-adună laolaltă
Nu-i existenţa strictă-n trup,
În blană gri, în coamă înfoiată,
În şfichiul cozilor de lup...
Cât, mai ales, e-n urletul cântat lupeşte
În care-auzi cum clocoteşte viaţa
Şi în salutul lor, ce uneori uimeşte,
Când spun în orice clip'-a zilei: "Neaţa!"
La toate-acestea se gândea Cadetul,
Care, departe de a fi un pustnic,
E-ntr-un război tăcut cu internetul...
S-atunci i se ivi un gând năstruşnic:
Cei ce-au dansat cu lupii-au luat un Oscar,
(Dansând doar pe ecran şi nu sub cerul auster)
Cadetul, de s-ar face-al haitei cronicar
Nu s-ar învrednici măcar de-un Pulitzer?
Desigur, trebuie s-o spun de la-nceput,
Că asta-i doar o glumă de Cadet imberb...
Simţul umorului, la lupi, e înnăscut,
Iar auto-ironia acrişoară, le e verb!
-
Episodul 8 : "Pipa time" aniversar
Ziua se trezeşte căscând larg,
aşteptând, poate, un semn
de nouă îmbiere la somn,
zăbovind încă, între orizonturi aprinse
se întind din toate încheieturile zării,
Străzile îmbracă tăcerea pe dos,
buimăcite de micile gesturi matinale,
stau larg răvăşite,
ca două braţe deschise
la intersecţia nopţii, cu vara pe sfârşite.
Zici: "Neaţa!", surâzi
şi dimineata începe, ca-ntotdeauna...
un basm în haine de stradă,
cu sfârâitul cafelei în ibric
şi cuvinte banale, aruncate în cană.
În faţa ferestrei, o bancă de piatră
şi copacul roşu ce-aruncă umbre mărunte
ritmând din frunze
o sonata în tempo andante,
un timp împărţit cu lumea,
un surâs nesfârşit, uitat în oglindă.
Afară e totul ca şi cum...
înăuntru, trezită şi atentă
stă jivina ce-şi are acolo, sălaşul.
Gustul amărui de cafea şi tutun,
- "Pipa time", spui tu -
ca-ntr-un labirint răsucit între degete,
se pierde-n rotocoale de fum,
de la buzele tale - pecete pe vorbe,
până la ultima sorbire-a licorii.
Vechilor mei cunoscuţi,
nu le-aş fi spus nimic într-o astfel de zi,
ascunzând sub piele munţi de silabe;
Celor ce abia azi mă-ntalnesc,
le pot spune adevărul gol-goluţ:
că am undeva - toţi cei din haită avem! -
pe-aproape de inima, un loc
în care cuvintele trezesc ecouri vătuite,
emoţii vechi,ce-s hrana predilectă
a lupului ce-şi are acolo sălaşul...
Iar ţie, ţie nu ştiu ce să-ţi spun...
ai putea spune că-i joc,
da-i mai mult;
ai crede că-i iluzie, dar nu-i toată...
Turme întregi de îndoieli ţanţoşe
au trecut pe sub arcul nerostirii
de când...
Să ne fii cum ne eşti, doar atât!
-
Episodul 9 : Matematici lupeşti şi poezie
Am în vedere câteva funcţii , o spun deschis,
cam desprinse de realitate ,visătoare şi romanţioase ,
ca şi cum matematica cea lucidă şi bărbosul Pitagora,
nu le-ar fi părinţi, ca la carte .
Unele au rămas , modeste, funcţii de gradul întâi...
dar câteva , mai răsărite,au obţinut brevet de gradul doi,
având dreptul, cu totul excepţional, la două necunoscute
(de parcă ai certitudinea că te poţi descurca mai bine
cu două necunoscute, când şi una pare a fi prea mult !) .
Îşi etalau argumentele în ipoteze fanteziste ,
făcând aluzii transparente la tot felul de teoreme ,
se complăceau în calcule sofisticate, care determinau
în cunoştinţă de cauză, intervale aiuristice şi valori ,
cu frunţile încruntate, mărunţind între dinţi, îndesat ,
termeni fără nici o legătură cu problema în cauză,
fără legătură cu matematica, mama lor bună !
Necunoscutele, săltăreţe ca un paner de cireşe ,
răsturnat pe iarbă, în livadă, se ascundeau ,
chicotind năstruşnic, nu prea voiau să ţină cont
de limite şi intervale, dădeau să se ascundă
pe pagina cealaltă, sau în spatele unui egal ,
dar sfârşeau de fiecare dată, aşezate cuminţi ,
sub teroarea logică a câte unui raţionament ,
implacabil şi inflexibil mânuit cu intransigenţă ,
de câte o minte genială, un fel de rara avis ,
fără uimiri radicale, dar având ochelari cu dioptrii
atât de încăpătoare, că aveau loc acolo câteva constelaţii ,
plus drumul de la Pământ la Luna , dus-întors !
Deci, cum spuneam, necunoscutele cuminţite ,
se înşiruiau după reguli, etalandu-şi valorile ,
dar credeţi că asta le mulţumea pe divele funcţii ?
Nici vorbă ! Ţineau morţiş să li se traseze ,
după moda vremii, câte unul sau două grafice,
faţă-profil , în care să se vadă, să se ştie de către toţi
care le este frumuseţea ascunsă, că veni vorba ,
la prima vedere , păreau cam anoste şi puţin triste ...
Se determinau coordonate precise şi unice,
imposibil de confundat, asemeni unor amprente ,
care descriau , în linii ascendente, oblice sau
descendente, profile admirabile, trăsături alese,
nişte diagrame sublime ale funcţiilor ...adevărate portrete !
Asta logica haitei, a lupilor cu I.Q.matematic,
dar dacă te îndepărtezi doar un singur pas
şi laşi lupul din tine să zburde, sistematic,
dacă priveşti printre genele lăsate uşor ,
vei vedea că aceste grafice esenţiale ,
seamănă izbitor cu bătăile unei inimi ...de lup!
-
Episodul 10 : Scrisoarea autumnală a colonistului devotat
Iubito,
Ai zis să-ţi spun când simt că a venit vremea,
când s-o îngălbeni salcâmul din fundul grădinii
şi s-o'mbrăca-n rugină arţarul de la stradă...
Ai zis să-ţi spun tot ce nu silabiseşte-a vară,
tot ce nu urcă seva-n frunze, tot ce usucă,
tot ce ne doare, indulcindu-ne greul cu parfumuri,
cu arome şi ritmuri... cu toamnă!
Na, că-ţi spun: Azi nu te mai iubesc,
fin'că nu mi-ai tricotat mănuşi, fular şi fes
iar azi-noapte m-ai lăsat să mă dezvelesc
şi-aşa m-ai uitat! Dormeam, n-am avut de ales...
Şi-acum, pe unde umbli? Păi, cum se poate?
Ai plecat şi-ai uitat sau n-ai vrut să pui apă
(iar asta, să ştii că m-a supărat de moarte!),
la straturile de pătrunjel, de gulii şi de ceapă.
Ţi-ai zis că, oricum nu mai contează, e toamnă,
în câteva zile va trebui să le strângem,
până şi stolul de stârci o să plece, chiar aşa...!
Da' de ce şi tu ai plecat odată cu vara?
Iubito, zici că nu vrei să te mai întorci acasă?
De loc...pan'ce nu-mi bag minţile-n cap
şi promit c-am să vin la timp, seară la masă,
că devin şi eu chibzuit şi pun bani la ciorap?
Nu pot crede că vrei să mă las şi de joc,
asta-i prea mult, chiar şi pentru tine!
Promit tot ce vrei tu, nu glumesc deloc,
doar de colonizat nu mă las,fie ce-o fi...o să fie bine!
Hai, ştiu că glumeşti, ai plecat doar până-n piaţă,
supărată că nu m-am trezit... ştii doar şi tu
c'am stat imobil şi cocoşat la taste, până-n zori...
am dat de furcă tălharilor, piraţilor şi-am jurat
să nu las să-mi scape niciun "excelsior"!
Ei, iubito, când vii, vreau să-ţi spun neapărat,
tot ce tu mi-ai cerut. N-am uitat, nu mă eschivez, uite:
E toamnă, te iubesc peste poate, chiar dac'ai plecat,
da' până te-ntorci, ce să fac?...colonizez!
-
-
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte -
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.
-
Episodul 11 : Suntem
Suntem lupi în haite de ceaţă,
sure stânci afumate
răsturnate-n nisip,
solitare,
suntem stele neluminate,
cu priviri negre,
căutătoare...
Suntem lupi cenuşii ori negri
ca nişte nopţi netrăite,
suntem tăceri albe,
asurzitoare
şi suntem, când vrem, vise nedormite,
aripi fără zbor,
căzătoare...
Suntem lupi în credinţă,
cu uitate săruturi uscate,
rătăcite-n nisip,
fără ierni, fără ploi,
suntem lupi, suntem stânci afumate,
Bărbosul ne ştie pe toţi
că-i şi el, tot un Lup
şi ca noi, el îşi trage din Timp
toată vlaga...
Suntem lupi tu şi eu,
ea, el, toţi...
Viaţă ne curge prin vene,
Timpul nu ne atinge,
ba, mai mult,
urlă, când luna e plină,
alături,
cu noi, fără noi...
Suntem lupi,
cine poate, pătrundă-se de cuvânt:
Suntem lupi,
suntem ochiul furtunii,
suntem noi şi nimic mai mult,
alteori, ca acum,
suntem lupi... şi-atât!
-
Episodul 12 : Dorinţă după miezul nopţii
Vântul,
aripile, zborul, cioburi sărate
cât toate clipele,
vârtejul de frunze uscate, dorul,
mă urcă, mă poartă cu hohot
de îngeri căzuţi în noroi
şi daţi la o parte,
o mie...
Cuvântul
închis în silabă
îţi neagă cărarea,
te strigă, te-alintă, te-ncuie
în sângele-n clocot,
în vinul cu dopul de ceară,
în rana căpruie...
Mai vreau inc-o viaţă,
o vreme, o oră
din toamna asta amară
ce, dulce mă-nhaţă,
mă soarbe flămândă, muşcând
carnivoră...
Mai vreau un alt timp,
din timpul meu rupt,
o clipă-copilă, o umbră de gând,
să-mi las căpriorii
şi lupii în voie,
să zburde sub cetini,
să s-ascundă pândind...
şi ploaia să-mi cânte în şoapte,
pe casă, la sat,
să-mi târâie greieri - prieteni
de-o singură noapte,
iar tu să-mi fii munte şi vis...
şi păcat...
-
Episodul 13 : Se stinge septembrie
Se stinge septembrie-ncet,
dimineţile se-ntorc
mereu cu-n minut mai târziu,
cât încă dormim,
visând în secret
cum egrete albe zboară peste noi,
graţioase, dansând pe istmuri de aer,
lunecând uşor, din visul meu,
într-al tău...
Primul act stă să-nceapă,
cu genele tale tremurând în lumină,
cu umbra răsfirată a degetelor mele,
filigran jucăuş
pe peretele dinspre răsărit
al inimii...
Se stinge septembrie,
fluturări arămii dorm duse prin arţari,
am rămas numai noi
şi-o păpădie uitată-ntre paginile cărţii
ce-o citeam împreună,
în ierburile uscate de soare,
toată vara...
Atât ni-i de bine,
de-albastru, de dulce-amărui...
atât ni-i de toamnă, atât ni-i de vis,
atât ni-i de dor
de nespusa din gândul de ieri,
dar uite, iarăşi ne strigă din ierburi,
tăcerea
şi septembrie-i stins...
-
va salut generatie in blugi!