Dragi coloniști,
În acest subiect puteți posta creațiile voastre de Halloween pentru În lumina reflectoarelor!
Găsiți toate informațiile necesare aici.
Succes!
BB_Imtia
Versiune printabilă
Dragi coloniști,
În acest subiect puteți posta creațiile voastre de Halloween pentru În lumina reflectoarelor!
Găsiți toate informațiile necesare aici.
Succes!
BB_Imtia
Dupa ce a fost alungata din turnul ei, vrajitoarea mlastinii gaseste refugiu in castelul de dovleac al unui saman malefic. Acesta fiind vechi dusman al celor din limanul cu stejari se lasa convins da vrajitoare sa invoce spiritele a 3 golemi (de pamant, de metal si de lava) pentru a se razbuna.
Afland planul malefic al celor 2, locuitorii limanului cu stejari, apeleaza la haiducii lui anghel-7cai pentru a-i apara de furia celor 2.
Anghel si haiducii pornesc spre castelul de dovleac dar nu reusesc sa opreasca invocarea golemilor, reusind totusi sa ii invinga folosind pentru distrugerea celui de pamant sageti de cupru, pentru cel de metal sageti de fier iar pentru cel de lava sageti de titan.
Sa va povestesc ce mi s-a intamplat cand aveam vreo 7-8 ani..
Eram la bunicii mei, la tara.
S-au adunat la Biserica din sat toate neamurile mele (inclusiv eu) pentru ca trebuia sa il dezgroape pe strabunicul meu, care era mort de 9 ani. Popa urma sa tina slujba respectiiva pe inserat. Dupa ce l-au dezgropat si a facut tot ce trebuia ne-am dus acasa unde s-a tinut pomana.
In noaptea aia am dormit impreuna cu sora mea in aceeasi camera, intr-un pat mare. In partea opusa camerei aveam dulap vechi , ros de molii, care scartaia atunci cand era deschis. Vizavi de el era un scaun de lemn . Nu stiu cum s-a intamplat ca peste noapte m-am trezit si am vazut ca cineva statea pe scaun.Tin minte ca avea o esarfa pe cap si un pulover in caro-uri albe cu negru, iar in jurul ei era o lumina alba, foarte puternica. La un moment dat s-a ridicat si a pornit catre sifonier. Cand sa-l deschida a „simtit” ca il privesc si dintr-o data si-a intors capul spre mine. Am inghetat de spaima! Am vazut cum a inceput sa vina catre pat. Am incercat sa o trezesc pe sora mea, dar nu am reusit. De frica am inchis repede ochii!! Cand i-am deschis, disparuse! In noaptea aia nu am mai dormit deloc, iar in urmatoarele zile am evitat sa intru singur in camera cu pricina.
Impresia mea e ca fantoma aceea era a strabunicului meu.
Eu mi-as dori ca insula mea sa fie populata cu coloniști originari din Germania, aduși dacă se poate direct de la Ubisoft. Doresc aceasta întrucât m-am saturat de tălharii pensionați (sau nu) ce se afla în preajma.
http://i60.tinypic.com/x561w2.png
După cum se poate observa în imagine, în zona unde se afla sacii cu cereale nu se afla nici o moara și nici o brutărie, deci, în mod logic, coloniștii mei, care se pare ca fac parte din generația de victori-vioreli, au șutit sacii de la moara și i-au ascuns după fabrica de hârtie, urmând ca la noapte sa vina și sa-i ducă cu barca pe o alta insula.
Aceasta postare este un pamflet, și rog sa fie tratata ca atare, având ca unic destinatar colonistul ce a plagiat ideea mea de anul trecut cu nick-name-ul cioplit în bostanul de Halloween.
Cand esti nascut de Halloween...
Intra in apartament si lasa usa sa i se inchida in spate, cu un pocnet sec, plictisit. Adulmeca distrat aerul din holul stramt, aruncand cheile pe masuta din colt, Zanganitul stingheri linistea si zabovi cateva clipe in auz, ca apoi sa se stinga in penumbra, urmandu-l, parca, de-a lungul peretelui traversat in diagonala de crapatura fin ramificata a tencuielii.
Camera il primi tacuta, ca de fiecare data, rasturnandu-i umbra pe peretele dimpotriva. Deschise larg fereastra, invitand raceala inserarii sa i se alature, oaspete indiferent si plin de nuante stravezii, cernute printre faldurile perdelei. Privirea cuprinse neatenta forfota de pe strada, grupul de tineri zgomotosi din balconul de la etajul al doilea al blocului de peste drum, care asezau pe langa balustrada de ciment, cativa dovleci scobiti , in care aprinsesera lumanari. Radeau nestingheriti, dandu-si coate si rasul lor ii trezise iritarea care il urmarise, ascunsa, toata ziua.
Isi scoase haina si o lasa pe marginea patului. Avusese o sambata obositoare. Cateva clipe zabovi asezat pe marginea patului, cu mainile sprijinite pe genunchi, apoi se lasa pe-o parte cu un oftat de satisfactie, potrivindu-si sub cap cele doua perne, puse una peste alta. Isi promisese inca de dimineata sa nu se gandeasca la Diane, dar nu se putea abtine...se certasera dintr-un fleac, nici nu-si mai amintea exact de ce, iar azi incercase toata ziua sa o sune si nu-i raspundea.
Nu se cunoscusera de prea multa vreme, dar simtise de la bun inceput ca ea era cea asteptata. Nu reusea catusi de putin sa-si lamureasca starea aceea de caldura care il cuprinsese in momentul cand se privisera prima oara. El era un om cu picioarele pe pamant, nici prea vorbaret nu era, nici nu deborda de romantism, ar fi spus despre sine ca era, mai curand, un sceptic si totusi, Diane ii intrase in suflet cu un firesc naucitor, il luase in stapanire, i se impanzise peste tot, de parca acolo i-ar fi fost locul, dintotdeauna. Si acum nu-i raspundea la telefon...Relatia lor pornise atat de subit, incat nici nu apucase macar sa-i cunoasca familia. Stia doar ca locuieste undeva, in partea de vest a orasului, intr-o casuta, la periferie. Mai mult nu avusese cand sa afle, ocupat in permanenta s-o priveasca, s-o umareasca, minunandu-se de vivacitatea gesturilor, de luminitele din ochii negri, de farmecul mistuitor al surasului si de expresivitateal glasului...Si acum nu-i raspundea la telefon. Ofta cu naduf, intinse o mana fara chef si deschise computerul. Ca de obicei, imaginea de pe ecran il facu sa zambeasca, casutele inghesuite si strambe, castelul alungit nefiresc, figura simpatica de omulet incapatanat, cu barbia puternica...The Settlers era modul in care se relaxa cel mai bine si ...asa o cunoscuse si pe Diane... Casuta ei din joc, cea din bara de jos, unde se aflau prietenii, era intunecata. De ieri. Scutura din cap, lasandu-se pe perna. obosit.
Isi arunca privirea pe ecranul telefonului. 21:14.Destul de tarziu. Adapostit sub indoitura cotului, inchise ochii, incercand sa nu se mai gandeasca la nimic. Atunci auzi distinct un zgomot infundat de pasi, afara, pe scara, urmat imediat de un ciocanit discret. Apoi liniste. Ridicat intr-un cot, a asteptat ca ciocanitul sa se repete, dar nu se mai auzea nimic. S-a ridicat intrigat, dorindu-si cu tarie sa nu fie vreun vecin disperat ca nu poate inchide robinetul general de apa calda, de jos, din subsolul blocului. Se intamplase de cateva ori, e drept, dar nu si in seara asta. In fata usii deschise cu un gest nervos, nu se afla nimeni. Doar jos, pe presul aspru, de culoarea nisipului, statea un petec de hartie, nu mai mare de-o palma, rupt dintr-un caiet de matematica. Se apleca si-l ridica, simtind cum o infiorare inedita i se scurgea lent prin sira spinarii.
"Te astept la 22:30. Strada Cetatii, nr.27 , D."
Atat. Se repezi spre usa de la intrare, o deschise si privi in stanga si-n dreapta, dar nu se vedea nimeni. Era, desigur, scrisul Dianei si acel "D", era, mai mult ca sigur, initiala ei. Alerga sa-si ia telefonul si incerca s-o sune iar, dar nici de data asta nu i se raspunse. Dupa cateva clipe de gandire, isi lua haina si cobori in strada. Se intoarse din drum, de la mijlocul holului, lua biletul Dianei si-l indesa in buzunar, pentru orice eventualitate. La urma urmei, nu era decat 21:45, la telefon - incercase - tot nu raspundea, nu avea de ales, trebuia sa mearga la ea. Pe ecranul computerului, omuleti dolofani, minusculi, forfoteau printre cladirile fanteziste ale unei insule de nicaieri...
Taxi-ul aparuse, providential, chiar cand ajunsese la coltul strazii, iar soferul, un tinerel slabanog, cu urechi prea mari si zambet prea larg, daduse din cap atotstiutor, auzind adresa. Cat durase drumul, privise cu incapatanare pe geam, invartind intre degete manunchiul de chei, cu un aer absent, menit sa descurajeze incercarea de conversatie a tanarului de la volan. Intunericul aruncase pe cer, un pumn de stele si o luna ascutita si taioasa, cand masina se opri in fata unei casute ascunse pe jumatate in umbra unui urias nuc. Plati cursa si cobori ezitand. Cerceta din priviri straduta luminata de becurile palpaitoare ale catorva stalpi. Numarul 27, citi el pe placuta alba, prinsa de stalpul unei porti, mai curand scunde, dar gospodareste vopsita in verde inchis. In toata gradina se vadea o mana grijulie si priceputa, chiar daca tufele si pomii erau aproape desfrunziti. Se pregatea sa bata, cu ochii atintiti catre ferestrele luminate puternic, cand usa casei se deschise larg, lasand vederii silueta scunda si firava a unei batrane.
- Nu va suparati, locuieste aici o tanara pe nume Diana...?- isi arunca el intrebarea sovaitoare, lasand-o sa se strecoare prin frunzisul uscat de iedera care imbracau arcadele de fier forjat de deasupra aleii dintre poarta si intrarea in casa.
- Dumneata trebuie sa fii Cristian...intra, te rog! - vocea ii suna imbietor de tinereste vesela, dar batrana, pierduta in umbra arcadelor, ii parea complet necunoscuta, desi ochii ei, parca ii aminteau de luminitele sagalnice din cei ai Dianei.
Poarta se deschise larg, primindu-l prietenoasa, aleea i se asternu cuminte sub talpi, scartaindu-si pietrisul albicios, pana si vantul paru sa-si potoleasca rasuflarea, iar batrana il conducea zambitoare catre usa deschisa, prin care se auzeau glasuri, rasete si muzica. Venit din intuneric, luminile incaperii aproape il orbira si isi inchise ochii pentru o clipa. Cand ii deschise, deja se auzeau in jurul lui, o multime de voci care cantau "La multi ani..." si intelese ca lui ii cantau si uimirea lui nu avu margini constatand ca acei care cantau erau buni prieteni de-ai lui, ba chiar si doi colegi de serviciu. Cum era posibil? Doar nu spusese nimanui ca azi este ziua lui de nastere...Privi buimacit in jur, incaperea decorata cu panze mari de paianjen, impletite din sfori negre, ceaunul mare si stralucitor din mijlocul incaperii, din care se ridicau aburi grosi, alburii, vasul cu flori uscate, in forma de dovleac urias, de pe masuta scunda din apropierea sofalei, oamenii aceia veseli care il felicitau, batranica scunda cu suras de icoana, casa complet necunoscuta...toate il umpleau de o nedumerire vecina cu panica.
Deodata, in nauceala care il napadea tot mai strans, o zari in pragul usii pe Diana si se repezi spre ea, cuprinzand-o in brate si ridicand-o usor de la pamant, cum facea de fiecare data, iar ea il saruta scurt pe obraz cerandu-si scuze pentru incurcatura. Trebuia sa fie o surpriza, dar el ajunsese mai devreme si ea intarziase, invalmasind lucrurile. O privea vorbind, imbujorata, dand incet din cap, neputand sa-si stearga zambetul si tinand-o strans de mana. De undeva aparu si un tort in forma de dovleac turtit caraghios, cu dungile putin strambe si cu lumanarile aprinse, nici nu apuca sa le numere si toti incepura sa-l indemne sa-si puna o dorinta si sa le stinga. Inchise ochii, se gandi putin si sufla, asurzit de aplauzele amestecate cu incurajari vesele...
Apoi, Diana veni aproape de el si-i intinse un pachetel invelit in hartie lucioasa, legat cu o funda rosie, soptindu-i ca nu mai are rabdare si trebuie sa-i dea cadoul mai devreme.
- Deschide-l...! - ii soptise ea la ureche, dupa ce-l sarutase dulce, pe obraz.
Brusc, se facuse liniste, in timp ce desfacea cu maini nerabdatoare pachetelul. Era o cutie albastra, de catifea, iar inauntru, un telefon...telefonul lui...care suna, suna...
Tresari buimacit si isi arunca privirea spre ceas: 8:30. Dimineata sura intra cu sunete infundate prin fereastra inchisa. Cauta alaturi, in pat, printre faldurile cuverturii, telefonul si raspunse.
- Buna dimineata! - se auzi vocea serioasa a Dianei - Imi pare rau ca te trezesc, stiu ca duminica obisnuiesti sa dormi pana tarziu, dar nu mai pot rabda sa fim suparati...ieri m-am gandit la tine toate ziua... Vino la mine, sa ne impacam asa cum se cuvine...sunt doar eu si bunica...Te rog!
- Vin indata...- ingaimase fericit si surprins, gata sa inchida apelul.
- Stai, grabitule...!- se auzise vocea ei, dupa un ras scurt.- Ca nici nu-mi stii adresa...Cetatii, 27...
Si el tresari naucit, pentru ca, nu stia de ce, dar adresa aceea ii parea foarte cunoscuta...iar azi...azi, chiar era ziua lui.
Imbracandu-si haina, dadu din intamplare peste ceva care fosnea in buzunarul drept : un biletel scris ordonat pe un sfert de pagina rupta dintr-un caiet de matematica... "Te astept la 22:30. Strada Cetatii, nr 27.D. "...
Semnat: Catrina, din neamul sufletelor ratacite
Cateva animalute simpatice si de la mine, mi-au placut mult mai mult decat dovlecii sculptati si cred ca e o idee inedita. Sper sa va placa si voua.
http://s14.postimg.org/7ahxndjw1/IMG_0699_1.jpg
http://i57.tinypic.com/1zog201.jpg
In al 12-lea ceas, cand ora incheierii concursului se apropie, m-am gandit sa fac si eu o schita...
De Halloween monstrii au prins viata si se plimba pe pasunile Settlers... Vrajitoarea mlastinii ridica zombii din morminte in timp ce dovlecii sangerosi alearga dupa carnea proaspata furnizata de cei mai buni vanatori din regat... Prin colturi si in intuneric se ascund creaturi vrajite, iar restul... e poveste...